Cea mai frumoasa animaluta!

Ea e catelusul meu scump si flocos!

Plouase si era urat afara. Ma simteam atat de demoralizata de parca cerul ar fi cazut cu totul peste mine. “Nimic nu o sa ma mai inveseleasca astazi”, imi ziceam. Eram imbracata de iarna, desi eram in octombrie si pe langa frigul care-mi intrase in oase, simteam si o mica raceala. Ce chin!!! Dupa multe incercari de a dormi, aud telefonul sunand. Era Kiwi. “Oooof, ce vrea lumea de la mine, tocmai cand vreau sa dorm?”. Bla, bla bla bla….Si-mi spune: “vezi ca vin la tine la poarta sa iti dau ceva!”. Am zis bine, vino! God!!! “Mai ies si din casa pe deasupra!” . Si asa a inceput povestea noastra….A mea si a Sarei! In ziua aceea n-am mai simtit frigul, nici ploaia, nici lenea. Cand am luat in brate acel ghem alb de mohair eram atat de incantata si bucuroasa, incat nu mi-a mai trebuit altceva decat un loc unde sa ma joc cu el:) Avea, nu exagerez, 20 de centimetri, frumuseata asta, iar azi daca alearga spre mine risc sa dau cu fundul de pamant. Si ma bucur atat de mult ca, in ciuda faptului ca suntem departe, cand ajung acasa e cea mai fericita si parca simt ca i-a fost dor de mine. Mi-e dor de Sarita mea pufoasa!!!

…“Montagne-russe-ul e viata mea, viata este un joc dur si halucinant, viata inseamna salturi cu parasuta, inseamna risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa de a ajunge in punctul tau cel mai inalt si a te simti nemultumit si nelinistit cand nu reusesti sa o faci.  

   Daca as fi adormit si m-as fi trezit brusc intr-un montagne-russe, oare ce as simti?

   Bun, prima senzatie ar fi ca sunt prizoniera, as fi ingrozita de curbe, mi-ar veni sa vomit si sa plec de acolo. Dar daca ma incredintez ca sinele sunt destinul meu, ca Dumnezeu conduce mecanismul, cosmarul acesta s-ar transforma in stimulent. Nu este decat exact ceea ce este, un montagne-russe,o jucarie sigura si confortabila, care ajunge la terminus, dar din care, cat tine calatoria, trebuie sa privesc peisajul din jur,sa tip de emotie.”

Are ochiul albastru si mare.Foarte mare, incat pare speriata. Genele sunt lungi, intoarse si dese. Par false si le vad ca o pe cortina care s-a ridicat sa pot vedea spectacolul albastru. Sunt destul de lungi si par iesite din normalitate. Tenul de culoarea piersicii nu este drenat de nicio urma de rid. Buzele…sunt atat de senzuale si par sa spuna ceva. E  un chip pe care pe care nu l-am mai vazut niciodata. Nu-si arata parul. E acoperit in totalitate de o floare imensa si alba… Ce-o fi simbolizand nu-mi imaginez. In dreapta ei este o clepsidra pe care abia acum am observat-o. Stiu: e speriata de timp!O vad pentru prima data si deja simt frica din ochiul ei. Parca ma cuprinde si pe mine cand realizez ca o pictura simpla cu atat de putine elemente exprima atat de multe sentimente nocturne.