Cea mai frumoasa animaluta!

Ea e catelusul meu scump si flocos!

Plouase si era urat afara. Ma simteam atat de demoralizata de parca cerul ar fi cazut cu totul peste mine. “Nimic nu o sa ma mai inveseleasca astazi”, imi ziceam. Eram imbracata de iarna, desi eram in octombrie si pe langa frigul care-mi intrase in oase, simteam si o mica raceala. Ce chin!!! Dupa multe incercari de a dormi, aud telefonul sunand. Era Kiwi. “Oooof, ce vrea lumea de la mine, tocmai cand vreau sa dorm?”. Bla, bla bla bla….Si-mi spune: “vezi ca vin la tine la poarta sa iti dau ceva!”. Am zis bine, vino! God!!! “Mai ies si din casa pe deasupra!” . Si asa a inceput povestea noastra….A mea si a Sarei! In ziua aceea n-am mai simtit frigul, nici ploaia, nici lenea. Cand am luat in brate acel ghem alb de mohair eram atat de incantata si bucuroasa, incat nu mi-a mai trebuit altceva decat un loc unde sa ma joc cu el:) Avea, nu exagerez, 20 de centimetri, frumuseata asta, iar azi daca alearga spre mine risc sa dau cu fundul de pamant. Si ma bucur atat de mult ca, in ciuda faptului ca suntem departe, cand ajung acasa e cea mai fericita si parca simt ca i-a fost dor de mine. Mi-e dor de Sarita mea pufoasa!!!